Președintele Rapidului, Dinu Gheorghe, nu prevede un o partidă cu multe goluri duminică la confruntarea cu Dinamo. Oficialul giuleștenilor nu cade în capcana conform căreia trupa lui Ioan Andone este o echipă împotriva căreia poți înscrie ușor, dar afirmă că derby-ul va fi lipsit de un „festival de goluri”.
„Numai un joc organizat poate duce la o apărare sigură. Și portarul, ca să fie mare, trebuie să aibă o defensivă bună. S-a văzut că noi avem o organizare bună și sperăm să rămânem cu zero goluri primite și după meciul cu Dinamo. Eu cred că va fi încrâncenare pe teren, dar nu se vor marca mai mult de două goluri. Nu cred că va mai fi un 5-3 ca în meciul cu Sportul. Cu apărarea asta slabă Dinamo este pe primul loc, marchează mai mult decât primește. Cred că 9.000-10.000 de oameni vor fi în stadion. Problema este căldura, vor fi 32 de grade”, a declarat Dinu Gheorghe la gsptv.
Referitor la ideea dinamoviștilor de a oferi fanilor oaspeți bilete roz, Dinu Gheorghe a precizat că acesta nu trebuie să constituie un motiv de supărare pentru suporterii Rapidului.
„Doar nu credeți că vor plânge suporterii noștri pentru că vor avea bilete roz!”, a comenat Dinu Gheorghe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER